Sinopsis
Levente şi Zita au 40 şi ceva de ani şi îşi vizitează amicii, pe Kálmán şi Olga, pentru a sărbători onomastica lui Kálmán. Dar au şi un motiv suplimentar: vor să le facă mutaţie copiilor la adresa lui Kálmán pentru a-i putea da la o şcoală de prestigiu din apropiere. Pe măsură ce orele trec vor ieşi la iveală animozităţi ascunse, frustrări şi dorinţe, iar la sfârşitul zilei mutaţia copiilor, chestie pe care Kálmán iniţial o refuzase cu îndârjire, va fi ultima lor grijă. Povestea este în mod înșelător de simplă și obișnuită, devenind captivantă datorită micilor detalii.