Martorul – Variantă originală, necenzurată

Satiră | Ungaria | 105 minute | 1969 | Subtitrare: RO | 12+
Vezi trailer

Sinopsis

La începutul anilor 1950, în Ungaria aflată sub regimul totalitar al Partidului Muncitoresc Maghiar, ţăranul József Pelikán primeşte un post important şi urcă pas cu pas în ierarhia comunistă, fără să înţeleagă prea bine ce i se întâmplă şi datorită căror merite deosebite este promovat. Până într-o zi, când i se cere să returneze "favoarea" depunând mărturie falsă împotriva unui bun prieten, într-un proces înscenat.

Interzis timp de zece ani în Ungaria, filmul Martorul” este considerat una dintre cele mai importante satire la adresa comunismului realizate în cinematografia est-europeană. Filmul a fost proiectat pentru prima dată în 1981, la Festivalul de Film de la Cannes, iar apoi avut premiera în Ungaria și în alte 32 de țări.

Pe baza singurei copii necenzurate a fost posibilă reconstrucția variantei originale cu ajutorul tehnicilor digitale. Restaurarea filmului, la rezoluție 4K, este rezultatul muncii comune a Arhivei de Film și Laboratorului de Film din Ungaria, cu colaborarea a 30 de specialiști și a Cameramanilor Maghiari

„Martorul e ca o întâlnire între Kafka, Orwell, Pinter și Hašek (bravul soldat Švejk)… Felul în care coșmarul birocrației, amestecat cu motivele Big Brother, materializează dinspre mașinăria executantă de stat în direcția lui Pelikán József nu are niciun pic de umor, ci e sinistru și de un echivoc de neconceput.” (Alex Keneas, Newsday Garden City, 14 iulie 1984)

Titlu românesc:
Martorul – Variantă originală, necenzurată

Titlu internațional:
The Witness

Titlu original:
A tanú – Eredeti, cenzúrázatlan változat


Regie: Bacsó Péter

Scenariu: Bacsó Péter, Ujhelyi János

Distribuție: Kállai Ferenc, Őze Lajos, Both Béla, Fábri Zoltán

Imagine: Zsombolyai János

Montaj: Boronkay Sándor

Muzică: Fényes Szabolcs, Vulkán György

Proiecții în cadrul Zilelor Filmului Maghiar

3 octombrie 2019, joi, 20:00, Cinema Csíki Mozi, Miercurea Ciuc
4 octombrie 2019, vineri, 19:00, Centrul Cultural G. M. Zamfirescu – sala mică, Satu Mare
4 octombrie 2019, vineri, 19:00, Cinema Studio, Odorheiu Secuiesc
5 octombrie 2019, sâmbătă, 19:00, Cinema Arta by Cityplex, Sfântu Gheorghe
5 octombrie 2019, sâmbătă, 20:00, Casa de Cultură Vigadó, Târgu Secuiesc
6 octombrie 2019, duminică, 17:00, Casa Orășenească De Cultură Covasna, Covasna
6 octombrie 2019, duminică, 18:00, Cinema Arta, Cluj-Napoca