Sinopsis 
                        Povestea haioasă a unei cariere, în care graţie unei solicitări neaşteptate, un actor de mâna a doua, din rolul de “veşnic figurant”, ajunge regizorul-şef al unui teatru. Din momentul respective trebuie să lupte nu doar pentru propriile vise, ci şi pentru întreaga companie. Din satira care se petrece în lumea actual a teatrului, colorată cu elemente suprarealiste de satiră, aflăm ce reuşeşte personajul principal să facă cu această nouă sarcină care i s-a atribuit şi care ascunde nenumărate obstacole şi ce părere au colegii lui despre acest lucru?
                    
                 
                                
                                         
                                                            Titlu românesc:
                    Al șaptelea halebardier
                                                            Titlu internațional:
                    Behind the Column
                                                            Titlu original: 
                    Hetedik alabárdos
                                                            
                                     
                
                                        
                                        Regie: Vékes Csaba
Scenariu: Vékes Csaba
Distribuție: Bezerédi Zoltán, Dióssi Gábor, Bánki Gergely, Mohai Tamás, Murányi Tünde, Nagy Ervin, Ujlaki Dénes
Imagine: Bálint Dániel
Montaj: Gotthárdi Balázs
Sunet: Várhegyi Rudolf, Beke Tamás, Sperling Andor
Muzică: Kovács Márton
Producător: Fancsikai Péter, Herendi Gábor, Vékes Csaba, Fancsikai Eszter, Szentesi Zsolt
Companie producătoare: Skyfilm
                                        
                    
                    
                                        
                        Proiecții în cadrul Zilelor Filmului Maghiar
                                                                                
                                
                                    3 octombrie 2018, miercuri, 18:30, Casa de Cultură Vigadó, Târgu Secuiesc                                
                                                             
                                                                                                        
                                
                                    5 octombrie 2018, vineri, 17:00, Cinema Victoria, Cluj-Napoca                                
                                                             
                                                                                                        
                                
                                    6 octombrie 2018, sâmbătă, 09:00, Casa Orășenească De Cultură Covasna, Covasna                                
                                                             
                                                                                                        
                                
                                    6 octombrie 2018, sâmbătă, 19:00, Cinema Arta by Cityplex, Sfântu Gheorghe                                
                                                             
                                                                                                        
                                
                                    7 octombrie 2018, duminică, 18:30, Centrul Cultural G. M. Zamfirescu – sala mică, Satu Mare