Producătorul László Kántor va primi în 2021 Premiul Mânzul Șarg

Producătorul László Kántor va primi în 2021 Premiul Mânzul Șarg

Producătorul László Kántor va primi în 2021 Premiul Mânzul Șarg

Premiul Mânzul Şarg pentru întreaga carieră este oferit anual, din 2012, de Asociaţia Filmtett. Numele premiului este, de fapt, titlul primului film artistic maghiar din Transilvania. Anual, prin acest premiu este onorată o personalitate de marcă a cinematografiei care, prin activitatea sa, a sprijinit sau sprijină formarea tinerilor cineaşti transilvăneni, precum și a celor deja consacrați. În 2021, premiul i se acordă lui László Kántor.

László Kántor s-a născut în 27 octombrie 1964 la Cluj-Napoca. Tatăl său a fost istoric literar, mama sa profesor și traducător literar, însă el însuși – deși a publicat două volume la Budapesta – nu ales o cale profesională în domeniu, fiind mai interesat de artele vizuale. După absolvirea liceului, a lucrat ca fotograf, având mai multe expoziții personale în România și Ungaria. A lucrat ca artist păpușar la Cluj-Napoca timp de doi ani, apoi ca bibliotecar la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, ulterior fiind secretar literar și fotograf în cadrul aceleiași instituții.

Din 1989 a lucrat ca redactor-operator la redacția maghiară a studioului clujean al Televiziunii Române, iar din 1990, în studioul din București. Ulterior, a lucrat la diferite canale de televiziune din Europa de Vest. În 1996, a absolvit specialitatea de regizor-operator de film și televiziune la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din Budapesta. În acea perioadă, Kántor lucra deja în mod regulat ca regizor și operator pentru Televiziunea Maghiară și Duna TV, dar și ca asistent, operator asistent sau cameraman în diverse producții cinematografice ale studiourilor Hunnia Filmstúdió, Budapest Filmstúdió, Focus film, Eurofilm, TMA (Vioara lui Rotschild, Băieții Witman, Glamour, Evita ș.a.m.d.).

Din iunie 1999, el este directorul Studioului de Film din Budapesta. Lucrează ca producător al Új Budapest Filmstúdió din 2001, al cărui director general și proprietar este din 2003, dar este și fondatorul Matrix Film. A fost vicepreședinte al Asociației Producătorilor Maghiari timp de mulți ani. Este membru al Academiei Europene de Film, reprezentând Europa Centrală și de Est în Consiliul de Administrație timp de două mandate.

În ultimii ani, László Kántor a adus în Transilvania mai multe proiecte de film maghiar: a filmat în locuri din Transilvania cu cineaști și actori locali (Valan – Valea îngerilor, Dallas Pashamende, Lumina cade pe fața ta). În plus, a realizat aici documentare despre scriitorii László Szabédi și Géza Domokos, fotograful Péter Korniss etc. În calitate de coproducător maghiar, a participat la realizarea unor filme din Balcani (Capcana / Klopka, Mission London) și românești (de exemplu, a lucrat de două ori cu Radu Gabrea: la Călătoria lui Gruber și Cocoșul decapitat, dar și la coproducția româno-maghiară Rondul de noapte filmată în 2019 în regia lui Iosif Demian, film care a putut fi văzut în avanpremieră la TIFF 2021 și a cărui premieră va avea loc curând). Kántor lucrează în prezent la o adaptare a romanului Milionarii clujeni (Kolozsvári milliomosok) al lui György Méhes.

În onoarea lui László Kántor se va proiecta la Cluj filmul Dallas Pashamende.